Your address will show here +12 34 56 78
HG 807 - Proiecte de investitii de minim 1 mil. euro – maxim 50% nerambursabil

Finanțare nerambursabilă:

1. Regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia
Max. 50% • Contribuție proprie min. 50%

2. Regiunile Vest și Ilfov
 Max. 35% • Contribuție proprie min. 65%

3. Regiunea București
 Max. 10% • Contribuție proprie min. 90%

Termen depunere: Spre deosebire de programele europene, in cazul acestei Scheme – HG 807 sesiunea de depunere a cererilor de finantare este deschisa continuu, iar solicitarile se analizeaza in ordinea inregistrarii, in limita creditelor de angajament si bugetare aprobate.

Eligibilitatea solicitantului:
• Microîntreprinderi, întreprinderi mici / mijlocii / mari;
• Vechime: startup-uri, întreprinderi cu vechime;
• Locație: toate regiunile de dezvoltare.

Cheltuielile eligibile:
Cheltuielile eligibile referitoare la active corporale sunt costurile fara TVA, aferente realizarii, respectiv achizitionarii, dupa caz, de active corporale si necorporale, precum si cheltuielile legate de inchirierea constructiilor, aferente realizarii investitiei initiale.
Conform HG 807, o alta conditie generala este ca intreprinderile sa nu fi efectuat o relocare catre unitatea in care urmeaza sa aiba loc investitia in ultimii 2 ani, precum si ca acestea sa poata oferi un angajament ca nu vor face acest lucru timp de 2 ani dupa finalizarea investitiei finantate.

Activele corporale sunt activele asociate investitiei initiale reprezentate de:
• constructii de orice tip, respectiv cheltuielile efectuate cu realizarea de constructii;
• instalatii tehnice, masini si echipamente noi clasificate conform Hotararii Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu modificarile ulterioare, cu valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe stabilita conform prevederilor legale in vigoare.

Angajamente:
• Realizarea unei investiții inițiale;
• crearea unei unități noi;
• extinderea / diversificarea capacității unei unități existente;
• schimbarea fundamentală a procesului general de producție.
Una dintre conditiile care trebuie respectate de toate companiile ce primesc acordul de finantare este ca echivalentul sumei primite ca grant sa fie platit catre stat ca taxe si impozite pe salarii, profit ori la bugetul local in termen de 5 ani.

Precizari importante:
1. Conditia de eligibilitate privind inregistrarea de profit si o rentabilitate de cifrei de afaceri > 0, va viza unul din ultimele 3 exercitii financiare incheiate si nu ultimul an incheiat cum era pana acum (aceasta modificare s-a facut luand in calcul efectele negative ale pandemiei la nivelul anului 2020).

2. Se introduce posibilitatea extinderii pana la 2 ani, a perioadei de 5 ani de monitorizare a proiectului, cu aprobarea Ministerului Finantelor Publice, la solicitarea intreprinderii, determinata exclusiv de pandemia provocata de noul coronavirus, ceea ce inseamna o extindere cu pana la 2 ani a perioadei in care societatea trebuie sa isi atinga indicatorul asumat cu privire la valoarea contributiilor la dezvoltarea regionala de natura taxelor si impozitelor la bugetul general consolidat al statului aferent investitiei initiale si locurilor de munca create direct de aceasta, platite de intreprinderea beneficiara de ajutor de stat pe parcursul implementarii si 5 ani de la data finalizarii investitiei. Solicitarea se poate transmite la Ministerul Finantelor Publice pana la data de 31 decembrie 2021.

3. Întreprinderile au obligaţia demarării investiţiei pentru care au solicitat finanţare în termen de maximum 6 luni (extins de la 4 luni) de la data emiterii acordului pentru finanţare.

4. Situatia juridica a locatiei realizarii investitiei, respectiv demonstrarea unui drept real asupra locatiei, nu va mai fi obligatorie la momentul depunerii cererii de acord pentru finantare, ci in termen de 6 luni de la emiterea acordului pentru finantare.

5. Dovada asigurarii resurselor financiare necesare derularii investitiei se va prezenta in termen de 6 luni de la emiterea acordului pentru finantare.

6. Se elimina standardul de cost (1650 lei/ mp, aprox. 340 eur/ mp) care era utilizat in stabilirea cheltuielilor eligibile aferente realizării construcţiilor, ceea ce inseamna ca, costul eligibil/ mp construit nu va mai fi limitat la standardul de cost. Asta inseamna ca vom putea face spitale, hoteluri, azile de batrani cu finantare de 50% reala, pentru ca se va primi 50% din costul constructiei real inapoi.